Searching for culinary perfection, one recipe at the time

marți, august 27, 2013

Paul Bocuse - Restaurant Review


Intr-o lume dominata de chefs de talia lui Ferran Adrià, Heston Blumenthal si Grant Achatz, într-o lume unde bucătăria a devenit cel putin jumătate chimie și fizica , personal, găsesc ca este mai mult decât binevenit sa ne mai aducem aminte din când în cant de unde am plecat.

Exact asta a fost sentimentul pe care l-am avut după experiența mai mult decât memorabila la restaurantul Paul Bocuse. Cu toate ca stilul restaurantului este cât se poate de tradițional, am găsit experiența ca pe o gura de aer proaspăt.

(acum ca sa nu dau impresii greșite, ma consider susținător 'big time' al modernist cuisine și nu regret absolut de loc direcția în care se îndreaptă bucătăria contemporana)

In Franța și nu numai, este foarte probabil ca Paul Bocuse este cel mai cunoscut și decorat chef în viata. Printre altele este Chevalier de la Légion d'Honneur si Meilleur Ouvrier de France (dacă o sa vedeți filmul Kings of Pastry, o sa va dați seama cât de greu de câștigat este titlul asta).
Din 1987 se organizează concursul Bocuse d'Or , considerat cel mai prestigios concurs în lumea gastronomica. Un fel de campionatul mondial pentru chefs :).

Restaurantul a câștigat cel de-al treilea star Michelin în 1965 și nu l-a mai pierdut de atunci. In momentul de fata este restaurantul cu cea mai lunga perioada consecutiva de trei stele.

Restaurantul este in afara Lyonului, in oraselul Collonges-au-Mont-d'Or, cam la 20 de minute de mers cu taxiul.
Drumul cu taxiul a fost o experiență inedita, care ar trebuii povestita separat. Când șoferul a auzit ca vin din Romania, nu va zic ce epitete, adjective și povestiri a putut sa scoată despre ce fac romanii în Lyon :(

Prima impresie a fost ca restaurantul arata ca un fel de han, cu proprietarul pictat pe unul din ziduri :).  Asta a fost un fel de leit motive al serii, tot ce mișca în restaurantul asta, furculițe, cuțite, farfurii, au ori numele, ori poza lui Paul Bocuse pe ele. 

La intrare un semn mare care-ți aduce aminte de câte stele sunt prin împrejurimi :)


Cum intri înauntru, ai ocazia ca în trecere sa vezi ce se întâmpla în bucătărie.


Ce am observat, o grămada de tineri și copii în bucătărie!


Cel putin asa cred eu, ca sunt copii. Nu le dau mai mult de 15 ani la pustii ăștia.

Imediat ce am intrat în restaurant, am avut momentul meu de noroc. Dintr-un motiv sau altul, m-am uitat înapoi afara și surpriza mare! Cine credeți ca era afara?
Fuga repede afara la pozat!


Dar nu am făcut poza asa de repede și ușor :). Inițial m-am poziționat în stânga lui. Nu a fost bine ca-i acopeream mana ținuta la brâu, asa ca m-a mutat pe dreapta! Dar nici acolo nu a fost bine ca acopeream semnul cu stelele.
Dupa o deplasare de un pas la stânga, stelele, The Wandering Oltean și Paul Bocuse erau toți fericiți și gata de poza :)

Înauntru, totul frumos, elegant si la patru ace. Ceva care prin 1970 era considerat de avangarda :)



Fetita din poza de mai sus a comandat ca aperitiv foie gras, din câte am aproximat eu undeva în jur de 300 - 400g. I-a plăcut asa de mult ca a mai comandat încă o porție! Bag seama ca și-a făcut temele la timp tot anul și mai ia și note mari, altfel nu cheltuiau părintii ei 90 de euro, numai pentru aperitiv :).

Vedere de la masa mea, peste drum de restaurant


In materie de gastrotomie, mâncarea este definiția bucătăriei tradiționale franceze. Foarte probabil ca nu prea multe s-au schimbat în ultimi 30 - 40 de ani în meniul restaurantului. Cum asta cautam, nu m-am plâns!

Restaurantul oferă trei tipuri de tasting menu , Menu Grande Tradition (7 courses ), Menu Bourgeois (6 courses ) si Menu Classique (4 courses ), plus meniu ala carte.

Cum tot am făcut drumul, am ales  Menu Grande Tradition Classique,  ca sa studiez mai pe îndelete care e chestia :).

Paine și unt



Meniul a început cu obligatoriul amuse bouche, bun, cremos și răcoritor.



Escalope de foie gras de canard poêlée au verjus



Foie gras prăjit în tigaie cu sos de verjus. ABSOLUT. CEL. MAI. DELICIOS. FOIE. GRAS. MÂNCAT.  VREODATĂ. Nu mai zic nimic altceva. 
Hai ca mai zic totuși :)... Luxurios, cremos și împerecheat de minune cu sosul ușor dulce acrișor.
Comandata din meniul a la carte, vine în cantitate dubla. Asta asa ca sa va imaginați cat foie gras a putut sa mănânce fetita de mai sus :). 

La vremea lui, prin anii 70 când Paul Bocuse era încă unul din inventatorii bucatariei frantuzesti, una din invențiile lui a fost sa pună sosul sub preparat. Ehhh, ce mai ziceți acum ? 

Soupe aux truffes noires V.G.E.
(plat créé en 1975 pour l’Elysée)


Inca una din invențiile Paul Bocuse, preparat creat special pentru președintele Franței Valéry Giscard d'Estaing. Asta se întâmpla în 1975!
Pe meniul a la carte, supa asta este 85 de euro! 

Invenția cred ca a decurs în felul următor: 
Hmmm, ce e cel mai scump și mai delicios prin bucătărie?
Simplu, trufe și foie gras. Buna idee, trebuiesc combinate cumva. Cum le combina? Simplu! Facem o ciorba din ele :)


Sub capac, conținutul a fost ceva mai lichid decât credeam eu ca o sa fie.

Ca sa va dați seama de ce costa atât de mult, înauntru au fost felii de la cel putin trei trufe.


Mi-a plăcut? Cred ca da :)


Filets de sole aux nouilles Fernand Point


Dulce, suculent, luxurios, cremos. Sosul a fost divin, nimic mai putin.
Pestele a fost servit peste tagliatelle, ciuperci și câteva bucatele de roșii.

Fernand Point a fost un chef francez care a murit în 1955 și de la care Paul Bocuse a învățat meserie.
Granité des vignerons du Beaujolais


Palate cleanser intre doua feluri principale.

Volaille de Bresse truffée en vessie


Garnisit direct la masa


Pentru ca am fost singur la masa, bucata de carne de pui era deja tăiata. Ca sa vedeți cu vine la masa pentru doua persoane.

Pui împănat cu trufe cât cuprinde, fraged și suculent, înconjurat de un sos luxurios și cremos.
Peste pui, o porție mai mult decât de generoasa de ciuperci morells, cremoase și suculente.
Carnea a fost servita cu orez cu unt, mazăre verde, morcovi, ceapa și cartofi în miniatura.
Absolut delicioasa!
Undeva pe la punctul asta în vizita mi-am dar seama ca sunt stuffed. Plin ochi!
Sélection de fromages frais et affinés "Mère Richard "
Monseigneur, alege matale toate brânzeturile care iți fac cu ochiul de pe tava asta și dacă mai vrei mai târziu, mai aducem. Cam asa a decurs conversația.
In momentul ala am uitat complet de plin ochi și alte prostii. Am dat iama prin brânza!
Ca sa nu uit ce am mâncat. mi-au adus și un mic cartonaș cu numele branzelor. Plus numele lui Paul Bocuse pe cartonaș :)
Dupa porția asta, mi-am adus aminte din nou de sentimentele de stuffed și plin ochi, dar la o putere mai mare.
De data asta o sa ma țin tare! Nu mai pot! Refuz tot. 
Délices et gourmandises
Petits fours et chocolats
Când ma îmbărbătam eu mai bine și repetam ce o sa zic și ce o sa fac, am fost înconjurat de cele trei mese de mai sus.
Si minune mare, toate gândurile și sentimentele de "nu mai pot" s-au evaporat încă o data.
Dialogul a fost similar cu cel de la brânza.
Monseigneur, alege matale toate prăjiturile care iți fac cu ochiul de pe tăvile astea și dacă mai vrei mai târziu, mai aducem. 
Asa ca am ales, Ile Flotante făcut după rețeta bunicii lui Paul Bocuse. 
Poza asta nu-i face dreptate la desertul asta. A fost imens. Si delicios! 
Baba au Rhum. Dupa ce mi-a dat farfuria, ospătarul mi-a turnat o porție generoasa de rom peste ea. Yumm!  
Si ca sa-mi pună capac, un mus cremos și decadent de ciocolata
Petits Fours Et Chocolats
Daca se întreba cineva, și astea au fost semnate :)
Când ma luptam de zor cu ultimele bucatele de ciocolata, a apărut și formația serii cu live entertainment.
Un fel de flașnetă cu un cântec cam de 35 de secunde :)
La ciocolata am capitulat, dar nici o problema, o sa le iau acasă într-o punga, marca Paul Bocuse bineînțeles :)
Plin ochi dar fericit, The Wandering Oltean.
La sfârșitul serii, o experiența mai mult decât memorabila. 
Preparate care nu-și propun sa impresioneze prin complexitate ci prin gust. Si ce gust...
La plecare, am primit meniul original al restaurantului, ca sa știu pentru posteritate ce am mâncat.
Meniul, din păcate nu-l mai am pentru ca am reușit sa-l pierd în aeroport în Lyon. Dacă treceți pe acolo, au o berărie cu bere franțuzească buna. Meniul este pe una din mesele din restaurantul ala!

[Later edit]
Cineva în comentarii întreabă de vinuri. Am uitat cu desăvârșire sa spun orice despre vin.
Problema este nu numai ca am uitat de vinuri când am scris postul, acum observ ca nu am făcut dacit o poza cu vinuri. Si aia e făcuta cu iPhonul :)


In timpul mesei am băut patru pahare de vin. Am început cu șampanie, a urmat unul alb pe la început, unul rosu pe la mijloc și un vin de desert la sfârșit de tot.

Toate au fost recomandate de ospătar și din păcate nu-mi amintesc niciunul dintre nume. Pot sa spun ca toate au fost franțuzești :)
Share this post

26 comments

  1. vaaaai, nu mai pot! am salivat incontinuu! Fericit ai fost :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. foarte bine facut, dar scaparea vinurilor este un pacat major.
      apoi nu e un mous ci o spuma de ciocolata sau, daca vrei sa romanizezi, o musa. la fel, e un foie gras, in ciuda e-ului, e masculin, asa cum iti arata adjectivul gras, daca era feminin, ar fi fost foie grasse - dar asta inseamna credinta grasa...

      Ștergere
    2. De acord!
      După ce scriu un post nou, la sfârșit îl mai corectez încă o data de greșeli. După aia o rog pe corectoarea mea de baza sa treacă încă o data prin el. Una din remarcile la postul asta a fost "vezi ca foie grass cred ca e masculin". Am făcut corectări la acord, numai ca nu le-am făcut pe toate, din greseala. Nu am cautat tot postul sa vad dacă mai sunt și altele. Asa a ajuns cu jumătate masculin, jumătate feminin.
      Lipsa vinurilor e o problema mai veche. Beau vin de scurta vreme asa ca din obișnuinta le las afara din recenzii și fotografii. O sa ma străduiesc mai bine în viitor :).

      Chestia cu mous... o sa fie mai greu. M-am mutat în America de mai bine de 18 ani și involuntar mi-au intrat în vocabular cuvinte din engleza. Mouse e unul din ele :)

      Ștergere
  2. Esti un fericit!!!
    Ce n-as da sa ajung si eu pe acolo.
    Ai putut sa mananci atatea feluri? :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Oh, Mon Dieu!!! Nice. Pot doar sa spun ca te invidiez :p. Frumoasa prezentare și un meniu pe cinste (h) Dar daca n-aveau praz, degeaba ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Fara cuvinte, minunat totul, iar tu un mare norocos.(h)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce preafericit prieten am! Io incepeam cu dulciurile, zau!!! Sau gustam un pic din toate si lasam curate mesele alea pline de dulciuri...awww, ca m-ai bagat in boala!!! Si, deci ce nu ai putut sa mananci, ai luat la pachet? Daca nu sunt indiscreta, poti sa ne spui cat te-a costat visul acesta? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)
      Uite aici detaliat cât cost fiecare meniu.

      http://www.bocuse.fr/paul-bocuse-restaurant-menus-uk.aspx

      Eu am ales "Grande Tradition"

      Ștergere
  6. Un articol care mi-a bucurat inima de francofila! Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Bucataria franceza binecunoscuta. Ce rafinament !!

    RăspundețiȘtergere
  8. S.L.Jerusalem 30 august 22:16
    Prezentarea deosebit de frumoasa si banuesc si la fel de gustoase dupa
    decrierile dvs.in care ai omis sa ne spui ce vin ai servit ?? Pe scurt,
    dai un ban dar..sti ca ramai fara el.. Multumesc si numai bine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vinurile... exact, am uitat. Din păcate nu am făcut decât o poza la la vinurile băute acolo. O sa rectific postul și o pun măcar oe aia!
      Merci

      Ștergere
  9. cuisine e bucatarie "modernist cousine" e vara mondena... in rest montajul este jos palaria, felicitari si merci

    RăspundețiȘtergere
  10. Suna extraordinar... Arata perfect, pot doar sa-mi imaginez gustul.
    Mi-e atat de pofta de un fois gras si de un mouse de ciocolata in momentul asta !
    Miiiiiaaamm !

    RăspundețiȘtergere
  11. ioiiii...fain...ai avut sponsori la masa asta sau ai platit-o :d

    RăspundețiȘtergere
  12. ce bine ar fi sa fiu si eu capabila de a merge la un asemenea restaurant dar nu ma lasa punga asa ca nu ma ncalzeste cu nimic sa vad ce baga altii la burdihan si cum se lafaesc in bunatati la care eu nu pot ajunge !!!!!

    RăspundețiȘtergere
  13. Pot sa intreb...cat a costat? ;-)

    RăspundețiȘtergere
  14. pentru ANONIM
    Daca ar fi scris "foie grasse" n-ar fi fost "credinta grasa"pentru ca credinta se scrie fara "e", deci "foi grasse", deci ar fi insemnat "ficat grasa"

    RăspundețiȘtergere
  15. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

:) :-) :)) =)) :( :-( :(( :d :-d @-) :p :o :>) (o) [-( :-? (p) :-s (m) 8-) :-t :-b b-( :-# =p~ :-$ (b) (f) x-) (k) (h) (c) cheer

 
© The Wandering Oltean
Designed by BlogThietKe Cooperated with Duy Pham
Released under Creative Commons 3.0 CC BY-NC 3.0
Posts RSS Comments RSS
Back to top